Skip to main content

Degenerescența Maculară Legată de Vârstă

Diagnosticul precoce împreună cu monitorizarea atentă reprezintă strategii importante în parcursul pacienților diagnosticați cu Degenerescența Maculară Legată de Vârstă.

Degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV) este principală cauză de pierdere ireversibilă a vederii la persoanele vârstnice. DMLV reprezintă o afecțiune complexă, multifactorială, ce cauzează o deteriorare progresivă a maculei, o zonă din centrul retinei implicată în vederea centrală.1

DMLV poate prezenta ca: formă uscată, cu un declin al vederii lent și uneori cu simptome precum deformarea liniilor drepte sau modificări ale contrastului imaginii, sau forma umedă, numită și exudativă, cu acumulare de fluid sau sânge în maculă ce determină o scădere mai rapida a vederii și cu un prognostic mai sever. Din fericire, această formă este mai puțin frecventă și poate beneficia de tratamente menite să îmbunătățească acuitatea vizuală.1,2

Principalul factor implicat în apariția DMLV este vârsta. Persoanele cu DMLV au cel mai adesea peste 55 de ani. Sunt incriminați și alți factori precum: predispoziția genetică sau fumatulul.2

Afectarea acuității vizuale are un impact major psiho-social. Pe de-o parte, prin scăderea capacității de a efectua activități zilnice necesare (condus, citit sau cumpărături) și pe de altă parte prin impactul psihologic ce poate determina izolare socială sau chiar depresie/anxietate.3

Medicul oftalmolog este specialistul implicat în depistarea, monitorizarea și tratamentul acestei afecțiuni. Datele epidemiologice sugerează o creștere semnificativă a incidenței acestei afecțiuni până în 2040, ceea ce înseamnă un impact semnificativ asupra sistemului de sănătate. Diagnosticul precoce împreună cu monitorizarea atentă reprezintă  strategii importante în parcursul pacienților diagnosticați cu DMLV.3,4

Referințe

  1. Vyawahare H, Shinde P. Age-Related Macular Degeneration: Epidemiology, Pathophysiology, Diagnosis, and Treatment.  Cureus, 2022. 14(9): e29583. 

  2. Ferandes AR, et al. Exudative versus Nonexudative Age-Related Macular Degeneration: Pathophysiology and Treatment Options. Int J Mol Sci. 2022 Feb 26;23(5):2592.

  3. World report on vision. Geneva: World Health Organization; 2019 (https://www.who.int/publications/i/item/world-report-on-vision). Accesat Martie 2026.

  4. Wong W, Su X, Li X et al. Global prevalence of age-related macular degeneration and disease burden projection for 2020 and 2040: a systematic review and meta-analysis. The Lancet Global Health, 2014; 2, e106-e116