Compania Roche a lua fiinţă în 1896, într-o perioada când Revoluţia Industrială schimba faţa Europei, o perioadă prolifică în invenții, evolutii sociale și progrese în domeniul științelor medicale, completată de o nouă tendință, aceea de a veni în întâmpinarea cerinţelor unei piețe globale în creștere.

Timp de 32 ani, Roche a cunoscut o creștere susținută și și-a întărit prezenţa în întreaga lume. Această perioadă a adus prima sinteză industrială a vitaminei C, in 1938, vitaminele devenind principalul produs al companiei. Astfel, Roche s-a alăturat producătorilor mondiali de top din industria farmaceutică. Compania a deschis filiale în Europa, America de Nord şi de Sud, precum şi în Extremul Orient, creând în același timp și o rețea extinsă de producție în întreaga lume.

Între 1950 și mijlocul anilor 1960, cercetare farmaceutică la Roche a fost extrem de diversă, cu o gamă de produse variind de la antidepresive și antimicrobiene la agenți chimioterapici pentru cancer, medicamente pentru boli inflamatorii și cardiovasculare.

Până în prezent, acestea au rămas ariile terapeutice de bază. Perioada anilor 1950 - 1960 a aparținut domeniului tranchilizantelor. Oamenii de știință de la Roche au descoperit clasa benzodiazepinelor, care s-a dovedit a fi la baza multor medicamente ce au fost introduse pe piața în anii ce au urmat. În timpul acestei perioade, Roche a făcut și o serie de achiziții, intrând într-un domeniu nou, acela al aromelor şi parfumurilor.

Propulsată de succesul enorm al benzodiazepinelor, Roche deschide mai multe sucursale și oferă o largă varietate de produse. Departamentele bioelectronice dezvoltă instrumente medicale electronice, fizicienii de la Roche contribuie la lansarea ecranelor cu cristale lichide care se găsesc acum în ceasurile electronice, calculatoare, computere, automobile si televizoare.

Roche are o implicare din ce în ce mai mare în sectorul agrochimic. Atât în Elveția, cât și în Statele Unite ale Americii, echipele de dezvoltare au fost unificate pentru a lucra la teste de diagnostic și sistemele analitice, constituind astfel divizia Roche Diagnostics. Această perioadă a marcat începutul implicării Roche în cercetarea biomedicala fundamentală, care a dus la crearea Institutului Roche de Biologie Moleculară din Nutley și a Institutului de Imunologie din Basel.

Începând cu mijlocul anilor ‘70, compania s-a înscris pe o nouă direcție strategică, ce a condus la crearea unor divizii autonome. Raportările financiare și contabile au fost standardizate în tot grupul și au fost implementate măsuri comprehensive de reorganizare, raţionalizare și modernizare în toate ariile. Vanzarea Maag în 1990 și cea a Givaudan în 2000 au redus la trei numărul de divizii ale Roche: farmaceutice, vitamine şi chimicale fine, si diagnostice.

Achiziţia, în anul 1990, a pachetului majoritar de la Genentech, un lider în domeniul ingineriei genetice, şi preluarea Syntex Corporation, o companie axata predominant pe cercetare, au fost parte a strategiei de consolidare a poziției pe piața globală a farmaceuticelor. Prin achizitia Boehringer Mannheim, Roche devine lider mondial în diagnostice, oferind o gamă unică de produse inovatoare, tehnologii fundamentale și având o prezenţă geografică globală.

La începutul unui nou mileniu, Roche a continuat și dezvoltat strategia începută la sfarsitul secolului XX, pentru a pregăti creșterea viitoare a companiei. Alianţa cu Chugai din Japonia reprezintă o primă etapă a repoziţionării Roche pe cea de-a doua piaţă farmaceutică ca mărime din lume. Preluarea Amira de către Roche Diagnostics şi separarea diviziei de Vitamine reflectă noua strategie de concentrare asupra produselor farmaceutice și diagnostice cheie.

Roche continuă să dezvolte soluții medicale inovatoare și eficiente pentru prevenţia, diagnosticul și tratamentul unor boli grave, spre beneficiul pacienților.