Cancerul colorectal

Cancerul colorectal afecteaza intestinul gros si este al treilea tip de cancer ca frecventa atat la barbati, cat si la femei, reprezentand 13% din totalul cazurilor de cancer. Anual, in Europa, aproape 470.000 pacienti sunt diagnosticati cu cancer colorectal. Aproximativ 20% dintre pacienti sunt, in momentul diagnosticarii, deja in faza de metastaza a bolii (cancerul s-a extins dincolo de intestinul gros). In jur de 57.000 de persoane mor in fiecare an din cauza cancerului colorectal in SUA, iar rata mortalitatii in Europa depaseste 220.000 de pacienti pe an.

Ce este cancerul colorectal?

Colonul si rectul sunt parti ale intestinului gros. Alimentele digerate care au fost fragmentate in intestinul subtire ajung in intestinul gros, un tub muscular lung de circa 1,5 metri. Intestinul gros absoarbe apa si substantele minerale din bolul alimentar si depoziteaza materiile reziduale, denumite scaun sau materii fecale, care sunt eliminate din organism. Prima portiune de aproximativ 1,3 metri din intestinul gros se numeste colon, iar restul este rectul. Cancerul colorectal este o tumora solida care isi are originea in straturile interne ale peretelui intestinal, dar poate creste, strabatand in intregime acest perete.

Tratamentul cancerului colorectal

Sansa vindecarii pacientilor cu cancer colorectal este strans legata de stadiul bolii la momentul diagnosticarii. Cancerele incipiente au un prognostic excelent, iar cele avansate au un prognostic mult mai putin favorabil. Adesea insa cancerul colorectal nu are nicio simptomatologie pana in stadiul final al bolii.

Sunt disponibile diverse optiuni terapeutice, de la excizia chirurgicala a tesutului afectat de cancer pana la radioterapie si administrarea de agenti chimioterapici. Majoritatea terapiilor au insa efecte adverse severe care afecteaza in mod semnificativ calitatea vietii pacientilor.

Noi optiuni terapeutice 

In ciuda progreselor inregistrate in domeniul chimioterapiei, optiunile de tratament disponibile raman nesatisfacatoare pentru pacientii cu cancer colorectal. Fluoropirimidinele administrate intravenos au reprezentat, mai bine de 40 de ani, baza terapiei cancerului colorectal. Sunt necesare insa noi terapii care sa asigure o mai buna eficacitate, tolerabilitate si confort al administrarii. Studii care au examinat preferintele terapeutice ale pacientilor au aratat ca majoritatea (84% - 92%) pacientilor au preferat noile terapii orale in locul terapiilor intravenoase standard. Usurinta in administrare, posibilitatea tratamentului la domiciliu, precum si evitarea complicatiilor terapiei intravenoase sunt citate ca principalele motive care justifica alegerea facuta.